Prietenilor nostri,

Reiau activitatea pe blog dupa mai mult de un an de absenta. Recunosc, Facebookul a inlocuit in mare parte nevoia mea de exprimare in acest spatiu virtual ... probabil din cauza ca scrierea unui articol aici presupune mai multa bataie de cap si un discurs mai elaborat decat scrierea unui status pe FB.

Miscata de mobilizarea si sprijinul coplesitor de care au dat dovada multi dintre prietenii nostri in ultima perioada, voi incerca sa-mi exprim recunostinta fata de toti cei care ne-au fost alaturi intr-un fel sau altul atunci cand timpul s-a oprit pentru mine si parintii nostri.

Imi e imposibil sa mentionez toate actele de bunavointa ale prietenilor (cunoscuti sau nu), "surorilor", colegilor, mamelor mele adoptive si profesorilor, insa as vrea ca fiecare dintre cei care fac parte din categoriile mentionate mai sus sa fie constient de profunda noastra recunostinta. Au existat cateva actiuni, care ne-au ajutat sa purtam mai usor povara asta. si sa ne simtim mai putin singuri.. Prima dintre ele este campania "Violenta ucide ingeri" initiata si sustinuta de prietenii nostri voluntari ai organizatiilor in care am activat sau pe care le-am avut drept parteneri in diferite proiecte. In ciuda usilor inchise ale unor institutii publice datoare sa se preocupe de siguranta cetatenilor orasului (institutii care ne-au prezentat in mod formal condoleantele si ne-au asigurat de sprijin), a amenintarilor dezonorante, atitudinii josnice si lasitatii unor distinsi domni conducatori de scoli si licee, (ce considera ca odata ce si-au infipt unghiile in fotoliul de director, au dreptul de a desconsidera si impiedica manifestarile menite sa trezeasca la realitate autoritatile responsabile, pentru ca asta le-ar putea pata imaginea de marionete supuse ce executa mecanic "ordonantele" venite de la papusarii de centru) si in ciuda altor piedici intalnite, Participantii la meeting si-au manifestat intr-un mod pasnic dorinta de a trai intr-un oras sigur, oferind o adevarata lectie de curaj si demnitate celor "mari" carora le e strain sensul acestor notiuni. Multumesc totusi pentru compasiune si intelegere domnului director care a facut cunoscut evenimentul in fiecare clasa cu o zi iainte -mai eficient poate decat am facut-o noi-, astfel incat Colegii mei de liceu au fost prezenti in numar foarte mare la manifestare.

Au urmat spectacolul de la Casa Studentilor in memoria fratelui meu si Festivalul de rock, jazz si folk reluat din fericire in Craiova dupa o foarte lunga pauza, festival in cadrul caruia am avut onoarea sa cantam la invitatia domnului Nikos Themistocle, unul dintre principalii organizatori ai festivalului, de bunavointa si sustinerea caruia am beneficiat de asemenea.

Multumim fiecaruia dintre cei care ne-au fost si ne sunt alaturi pentru daruirea, generozitatea, preocuparea de care au dat dovada in raport cu suferinta noastra, a celor care l-au cunoscut pe Andrei si care au resimtit profund pierderea lui.. Stiu ca doar un mesaj de multumire nu e de ajuns pentru a rasplati cu aceeasi masura bunatatea fiecaruia dintre voi, insa e tot ce stiu sa fac in acest moment.

Desi sper sa nu mai fie cazul, recomand Site-ul Organizatiei E.M.M.A. (care mie mi-a fost foarte util in incercarea de a accepta ceea ce nu pot schimba) in egala masura celor care au trecut prin drama pierderii unui frate, copil, prieten drag, si celor apropiati lor care nu stiu cum sa reactioneze intr-o astfel de situatie...